Schimbarea Facebook care o să te umple de nervi sau o să te bucure

de: Răzvan Băltărețu
21 10. 2019

În ciuda schimbărilor dese pe care Facebook le face în aplicații, versiunea web a rețelei sociale e destul de banală și veche. În afara unor redesenări de pictograme, arată cam ca acum 10 ani. Și Facebook a încercat, la un moment dat, să facă o schimbare mare, dar și-a dat seama că oamenii nu-s pregătiți. Acum mai încearcă una.

Facebook vrea să facă versiunea web mai apropiată de cea de pe telefon. Și, cumva, e de așteptat așa ceva, dat fiind că are mai mulți utilizatori pe aplicație decât pe web. De data asta, versiunea web va avea și-o versiune întunecată, conform ultimelor informații.

Noul Facebook e în teste, pe un număr mic de utilizatori, încă din septembrie. Până la finalul anului e posibil să ajungă la toată lumea. Deocamdată, cea mai mare schimbare, la nivel global, a fost făcută pentru mesagerie în versiunea web.

Noul Facebook e mai aproape de aplicație, cu stories la fel de enervante

Pe telefon ai observat, probabil, că zona cu stories ocupă un pic prea mult din ecran. Din păcate, așa ceva se va întâmpla și pe desktop. Te poți bucura însă de acel dark mode, care-i similar cu ce face Facebook deja în Watch.

Altfel, totul va fi schimbat, de la grupuri la Marketplace. Mai sunt însă și câteva funcționalități, dincolo de modernizarea designului. Una dintre ele e că poți reveni la News Feed din alte meniuri fără să facă refresh paginii, ca acum.

Între 2013 și 2014, Facebook a încercat să facă o schimbare aproape la fel de mare. Doar că pe atunci încă nu avea un avantaj: prezență puternică pe telefoane. Și la acel moment și-a dat seama că cele mai multe computere nu sunt pregătite pentru ce concept de interfață a prezentat.

Julie Zhuo, responsabilă de design la Facebook, a scris la acel moment despre noul design al News Feed. A explicat cum, din cauza utilizatorilor care au computere cu ecrane foarte proaste, Facebook nu şi-a permis să strice coloana vertebrală a reţelei. Ea a explicat aceste lucruri după ce Dustin Curtis, un antreprenor cu surse în interiorul Facebook, a publicat un articol pe blogul său în care a spus că reţeaua socială face orice, numai să fie pe placul utilizatorilor.